Foto: Pinterest.com
O persoană care crește cu un părinte depresiv poate dezvolta această tulburare, însă factorii de mediu par să fie mai des cauza depresiei.
Depresia clinică, cunoscută și sub numele de tulburare depresivă majoră, este cea mai frecventă formă de depresie. Acest tip este, de asemenea, mai susceptibil de a se transmite între frați și la copii. O persoană care are o rudă cu depresie are un risc de aproape cinci ori mai mare să dezvolte această tulburare în comparație cu o persoană care nu are o rudă cu depresie.
O echipă de cercetători a izolat o genă¹ care pare să fie prevalentă la mai mulți membri ai familiei cu depresie. Cromozomul 3p25-26 a fost găsit la peste 800 de familii cu depresie recurentă. Oamenii de știință cred că până la 40% dintre oamenii care trăiesc cu depresie o pot urmări într-o legătură genetică, scrie doc.ro. Factorii de mediu și alți factori pot reprezenta cauze la restul de 60%.
O persoană care crește alături de un depresiv poate fi mai susceptibilă la această afecțiune. Un copil care locuiește în casă cu un părinte sau cu un frate deprimat poate învăța să imite comportamentul acelei persoane în anumite condiții. De exemplu, un copil care vede un părinte petrecând zile întregi în pat poate să nu considere acest aspect neobișnuit.
CITEȘTE ȘI: Cum te poți feri de depresie dacă te trezești devreme: Metoda prin care riscul scade cu 23%
Sexul unei persoane poate fi, de asemenea, un factor pentru depresie. Un studiu a constatat că femeile au un risc de 42% de depresie ereditară, în timp ce riscul bărbaților este de 29%. Depresia a fost asociată și cu nivelul serotoninei (numită și hormonul fericirii), o substanță chimică ce permite comunicarea între neuronii creierului. Este posibil ca un dezechilibru al serotoninei să ducă la tulburări de dispoziție și la alte probleme, cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsivă și atacurile de panică.
Oamenii de știință nu pot da un răspuns clar în ceea ce privește acest aspect. Așa cum depresia în sine este complexă, la fel este și cronologia ei. Cei care au în familie o persoană cu depresie, pot observa, în unele cazuri, că este vorba despre o depresie clinică temporară, care se tratează dacă pacientul ia medicamente până la 12 luni.
În alte cazuri, depresia este prezentă permanent de-a lungul vieții, cu simptome care apar și dispar. În aceste situații, terapia cognitiv-comportamentală este o opțiune viabilă pe termen lung, deoarece poate ajuta persoana să gestioneze simptomele și să-și poată îmbunătăți calitatea vieții. Alte forme de terapie, cum ar fi terapia psihodinamică și terapia de acceptare și angajament, pot fi, de asemenea, utilizate pentru a ajuta la tratarea depresiei.
Chiar dacă nu se vindecă, depresia poate fi tratată, însă persoana afectată trebuie să fie conștientă de simptomele sale și să ceară sfatul medicului pentru a primi un diagnostic și un plan de tratament. De asemenea, medicul trebuie contactat dacă planul actual de tratament nu funcționează.
Simptomele depresiei pot varia în funcție de vârstă și sex. În timp ce bărbații deprimați sunt mai iritabili, mai agresivi, încep să consume substanțe nocive și își pierd interesul pentru muncă și hobby-uri, femeile tind să aibă sentimente de vinovăție și dispreț față de sine, să plângă din orice și să mănânce excesiv, luând în greutate.
CITEȘTE ȘI: Vitamina care te scapă de depresie. În ce alimente se găseşte
La adolescenții deprimați, iritabilitatea, furia și agitația sunt adesea cele mai vizibile simptome. De asemenea, se pot plânge de dureri de cap, dureri de stomac sau alte dureri fizice. Vârstnicii cu depresie tind să manifeste mai mult simptome fizice, precum oboseala, durerile inexplicabile și problemele de memorie. De asemenea, aceștia își pot neglija aspectul personal și pot înceta să își mai ia tratamentele pe care medicul le-a recomandat pentru alte boli.
Se recomandă ca persoana care are aceste simptome de depresie sau o parte dintre ele să ceară sfatul medicului de familie, care îi poate recomanda mai departe un specialist în probleme de sănătate mentală. E bine de reținut că depresia este un factor de risc major pentru sinucidere. Disperarea profundă și lipsa de speranță în viața unei persoane pot face ca sinuciderea să i se pară a fi singura modalitate de a scăpa de aceste sentimente.